Acasă Actualitate Prejudiciu de peste 3,6 milioane de euro la Arad

Prejudiciu de peste 3,6 milioane de euro la Arad

DISTRIBUIȚI

Un cetăţean slovac, reprezentant legal al unei societăţi comerciale cu sediul social în oraşul arădean Nădlac, a produs un prejudiciu de 3,6 milioane de euro. Comisarii Gărzii Financiare Arad au efectuat un control la o firmă din Nădlac și au constatat nereguli la efectuarea unor tranzacţii cu uleiuri minerale, care au caracteristici tehnice apropiate de motorină. A fost estimat un prejudiciu de 15.576.237 lei.
„Comisarii Gărzii Financiare Arad au identificat o societate comercială, care este o verigă într-un lanţ internaţional de fraudă. Reprezentant legal al firmei a refuzat să dea curs invitaţiei de a se prezenta pentru verificări şi, în urma verificărilor încrucişate, s-a constatat că societatea a achiziţionat 18.219,6 tone uleiuri minerale, pe care le-a vândut drept motorină, tranzacţiile nefiind înregistrate în evidenţa financiar contabilă. Mai mult, s-a încercat disimularea livrării intracomunitare a acestor mărfuri, dar firma achizitoare greacă menţionată a infirmat achiziţiile respective, iar o altă societate maghiară avea cod de TVA invalid. Prin înregistrarea operaţiunilor comerciale fictive şi prin neînregistrarea unor operaţiuni economice reale, reprezentanţii firmei în discuţie au sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul consolidat al statului peste 3,6 milioane de euro. În acest caz a fost întocmită o sesizare penală, care s-a înaintat către DNA”, a declarat Sorin Cirţi, comisar şef secţie Garda Financiară Arad.

 

Comentarii

comentarii