Acasă Actualitate Primăria Timișoara a reziliat contractele pentru cimitirele de pe Calea Șagului și...

Primăria Timișoara a reziliat contractele pentru cimitirele de pe Calea Șagului și de pe Rusu Șirianu

DISTRIBUIȚI

Cosmin Tabără, viceprimarul liberal al Timișoarei, anunță că Direcția Patrimoniu, una dintre cele care intră în responsabilitățile sale, a reziliat unilateral contractele de concesiune cu Societatea Casa Funerară Octavian și Adi S.R.L. pentru cimitirele de pe Calea Șagului și de pe str. Ioan Rusu Șirianu. Societatea care administra cele două cimitire nu și-au respectat toate obligațiile contractuale privind tarifele, iar Tabără transmite, cu această ocazie, o atenționare către cei care, pe viitor, mai încheie contracte cu primăria.

„În acest an de contract, pe numele societății au venit foarte multe plângeri și Direcția Patrimoniu, prin Biroul specializat, a făcut mai multe adrese către concesionar, atenționând asupra faptului că nu se respectă, în mod repetat, clauzele contractuale, obligațiile asumate, printre care chiar nerespectarea tarifelor aprobate de către Consiliul Local Timișoara. Altfel spus, se încasau tarife mai mari decât cele aprobate”, explică viceprimarul.

Acesta spune că același mod de abordare a lucrurilor va fi folosit și pe viitor. „Nu este un avertisment pentru nimeni, ci un mod de abordare a lucrurilor pentru ca reprezentanții societăților să înțeleagă că trebuie să fie parteneri onești ai Primăriei și ai cetățenilor. Oricine își asumă obligații trebuie să le respecte. Controalele vor continua și în celelalte cimitire, astfel încât situația să se îmbunătățească și lucrurile să funcționeze spre binele tuturor”, mai adaugă Tabără.

Viceprimarul liberal al Timișoarei consideră, în continuare, că administrarea cimitirelor ar trebuie realizată din capital privat. Totuși, el atrage atenția că există caiete de sarcini care trebuie „respectate ad litteram”. În opinia lui Tabără, în acest caz nu este vorba doar despre respectul pentru cetățeni, ci și de „memoria celor dragi care se odihnesc pe veci în aceste cimitire”.

Până să fie organizată o nouă licitație, cele două cimitire vor fi în continuare administrate de societatea concesionară Octavian și Adi S.R.L. Alte probleme legate de administrarea cimitirelor din Timișoara, inclusiv a celor două amintite, pe lângă cele legate de tarife, au fost evidențiate de Tabără încă de la finalul lunii februarie, când a mers într-un control inopinat în patru dintre cele șase din municipiu. Aici, „vicele” a găsit morminte vandalizate, clădiri ridicate fără autorizație, degradare și mizerie.

Spre finalul mandatului de primar, Nicolae Robu i-a retras dreptul de semnătură directorului Direcției de Patrimoniu I Est de la acel moment, Florin Răvășilă, tocmai pentru că ar fi primit o mită de 40.000 de euro din partea societății în cauză. Tot SC Casa Funerară Octavian și Adi SRL încheiase un contract cu Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara pentru o morgă improvizată în apropierea unității de campanie de la Stadionul CFR. Deși valoarea contractului a fost de 81.000 de lei, condițiile în care se afla unitatea lăsa de dorit.

Comentarii

comentarii