Acasă Actualitate Primarul Fritz, amendat, indirect, de Poliția Locală Timișoara

Primarul Fritz, amendat, indirect, de Poliția Locală Timișoara

DISTRIBUIȚI

Primarul Dominic Fritz a furat, nu doar startul campaniei electorale, ci a încălcat și legea. După ce Primăria Timișoara a recunoscu că mesh-ul cu fața lui Dominic Fritz, de clădirea Asirom din Piața Consiliul Europei, a fost amplasat ilegal, fără autorizație, Poliția Locală a aplicat legea.

Într-un răspuns agramat, dat unei solicitări a avertizorului de integritate Mirela Toc,  Cosmin Strugariu, directorul general adjunct al PLT, spună că firma care a amplsat reclama a fost amedată.

”Referitor la solicitarea dumneavoastră nr. 1656/2024, vă comunicăm faptul că, pentru mesh-ul amplasat pe clădirea din Piața Consiliul Europei, nr. 1, a fost încheiat proces verbal de contravenție, prin aplicarea art. 49, lit. a din Legea 185/2013, privind autorizarea mijloacelor de publicitate”, se precizează în document.

Legea 185/2013 prevede că: “Art. 49. – (1) Constituie contravenţii următoarele fapte: a) amplasarea mijloacelor de publicitate fără aviz pentru publicitatea temporară ori cu nerespectarea prevederilor acestuia şi a documentaţiei tehnice care a stat la baza eliberării avizului, precum şi montarea panourilor publicitare cu structură proprie şi elemente de susţinere care necesită fundaţie, fără autorizaţie de construire”, iar pentru această faptă, ”contravenţiile prevăzute la alin. (1), săvârşite de persoanele fizice sau juridice, se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei”.

În urmă cu trei săptămâni, Caius Suli, secretatul general al primăriei, răspundea unei cereri adresate pe baza legii 544: ”Referitor la cererea dumneavoastră înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu nr. MTM2024-007970, din data de 16.02.2024, prin care solicitați informații, conform Legii 544/2001, vă comunicăm că nu a fost emis niciun aviz de publicitate temporară pentru bannerul publicitar la care faceți referire”.

Așteptăm acum ca legea să fie aplicată până la capăt, iar fața lui Fritz să dispară de pe clădirea Asirom. Iar pe viitor astfel de fapte ilegale să nu mai fie permise, chiar dacă este vorba de primarul Timișoarei.

Comentarii

comentarii