Acasă Actualitate Reforma din Ministerul Administrației și Internelor atinge și numele Academiei

Reforma din Ministerul Administrației și Internelor atinge și numele Academiei

DISTRIBUIȚI

Contantin Traian Igaș, ministru al Adminsitrației și Internelor a declarat la Arad că ministerul pe care-l conduce va fi unul modern după ce va fi reformat. Astfel, până în 15 octombrie din cadrul MAI vor pleca încă 5.000 de persoane, iar birocrația trebuie să fie eliminată. „Astăzi, putem regăsi, de foarte multe ori, poziţii importante în structurile statului, dar mai importante decât sunt ele le fac funcţionarii să fie foarte importante. De multe ori eşti purtat pe drumuri doar pentru a-şi găsi acel funcţionar o justificare a postului pe care îl ocupă. Cuvântul prioritar este eliminarea birocraţiei. Practic, putem să ne efectuăm activitatea şi cu oameni mai puţini”, a declarat Constantin Traian Igaș. Ministrul vine cu o idee, cea de reorganizare a ministerului pe regiuni de dezvoltare. „Dacă vom comasa la nivel de patru-şase judeţe, depinde de regiunea de dezvoltare la care ne adresăm, putem să desfiinţăm direcţia logistică la cele patru, nu mai e nevoie de patru sau şase direcţii logistice, nu mai e nevoie de patru sau șase servicii juridice, nu mai e nevoie de patru sau şase servicii de resurse umane. Practic, toată această muncă va fi preluată într-un singur loc, iar cei care nu-şi mai au atribut în acel moment în biroul respectiv se vor îndrepta spre operativ, dacă discutăm de Poliţie şi Jandarmerie”, a declarat Igaș. Dar acest principiu nu poate fi aplicat în cadrul ISU, deoarece angajații de acolo sunt specializaţi doar pe anumite intervenţii şi nu pot fi folosiți în patrule de ordine şi siguranţă publică.
Comandanții și adjuncții lor, dacă vor mai dori funcții de conducere, vor trebui să urmeze cursuri speciale de management strategic. În prima etapă s-au și înscis 70 de persoane pe 40 de locuri, însă în decurs de doi ani de zile, toți cei ce vor dori să dețină funcții de conducere vor trebui să se specializeze. „Mai exact, fiecare şef de inspectorat judeţean, adjuncţii lui, şefii de direcţii nu vor putea să ocupe aceste funcţii dacă nu vor avea absolvit un curs de management strategic. Ce înseamnă acest curs? În primul rând o evaluare atunci când se intră în această pregătire, o testare psihologică, o testare a cunoştinţelor, iar după perioada de pregătire o testare a cunoştinţelor pe care le-a acumulat în procesul de învăţământ”, a declarat Constantin Traian Igaș.
Nici Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” nu scapă de reformă. În scurt timp, insituția își va schimba denumirea și va deveni, probabil, Academia de Ordine şi Siguranţă Publică, pentru că, a explicat ministrul Igaș, aici sunt pregătiți nu numai polițiști, ci și jandarmi sau pompieri. În cadrul Academiei va fi înființată și o Facultate de jandarmerie. Nici studenții nu se vor mai bucura de libertatea pe care au avut-o, ei fiind cazați doar în cadrul Academiei. „ Am introdus obligativitatea ca fiecare student să stea în interiorul Academiei şi să nu mai aibă, practic, a doua variantă de a sta în gazdă. Va trebui să reintroducem anumite principii pe care s-au pregătit multe generaţii care au dat satisfacţie atunci când au finalizat acest proces de învăţământ”, a explicat Constantin Traian Igaș, Ministru al Adminsitrației și Internelor.

Comentarii

comentarii