Acasă Actualitate Specialiștii arădeni și echipa mobilă de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinilor...

Specialiștii arădeni și echipa mobilă de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinilor nedorite au plecat în județ

DISTRIBUIȚI

Specialiștii din cadrul Centrului Multifuncțional de Consiliere și Educație, precum și ai echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinilor nedorite, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, formate din asistenți sociali și asistenți medicali, derulează în această perioadă o amplă campanie de informare și prevenție în rândul elevilor din unitățile de învățământ din municipiu și județ.
Este vorba despre campania derulată și în anii anteriori sub genericul „Educație pentru o viață responsabilă în rândul adolescenților”, în cadrul căreia specialiștii DGASPC Arad au ajuns în școli din aproape toate zonele județului. În această perioadă au fost vizate unitățile școlare din Covăsânț, Almaș, Seleuș, Chișineu- Criș și Cermei. Scopul acțiunilor desfășurate îl reprezintă prevenirea sarcinii nedorite și reducerea numărului de copii abandonați, având ca obiective scăderea incidenței sarcinii nedorite în rândul adolescentelor din județul Arad, dar și reducerea numărului de copii abandonati și instituționalizați.
O altă temă abordată este cea de prevenire a comportamentului delincvent și predelincvent. Acțiunile specialiștilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad Arad urmăresc creșterea eficienței programelor de prevenire a delincvenței juvenile în rândul minorilor cu vârsta sub 14 ani (clasele V-VIII), dar și o mai bună cunoaștere a serviciilor de care pot beneficia copiii cu comportament delincvent și predelincvent și a prevederilor legale în vigoare. Datele statistice arată că această categorie de minori proveniți din familii dezorganizate sau din comunități marginalizate reprezintă un grup vulnerabil din punct de vedere comportamental.

Comentarii

comentarii