Acasă Actualitate Stadioanele Dan Păltinişanu și “Eroii Revoluţiei” din Timișoara au primit “undă verde”...

Stadioanele Dan Păltinişanu și “Eroii Revoluţiei” din Timișoara au primit “undă verde” de la Mediu, în 2023

DISTRIBUIȚI

Stadioanele Dan Păltinişanu și “Eroii Revoluţiei” din Timişoara au primit „undă verde” din punct de vedere al protecţiei mediului de la Agenţiile pentru Protecţia Mediului (APM) în cursul anului 2023, conform unui bilanţ al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) care include cele mai importante proiecte avizate la nivel naţional.

“Am făcut un bilanţ, împreună cu Agenţiile pentru Protecţia Mediului din toată ţara, iar proiectele mari destinate sportului, care au fost avizate în cursul anului trecut, se află printre cele mai importante şi aşteptate investiţii, în Municipiile Bucureşti şi Timişoara. Este vorba despre două stadioane celebre din România, care de la gloria de altădată au ajuns, în prezent, cel mult baze de antrenament: Dinamo Bucureşti şi Dan Păltinişanu, din Timişoara. De asemenea, tot în Timişoara a mai fost aprobată construirea unui stadion, pe structură metalică, pentru meciuri interne şi antrenamente de rugby, evenimente sociale/culturale şi concerte”, a declarat preşedintele ANPM, Laurenţiu Alexandru Păştinaru, citat de news.ro.

Consiliul Judeţean Timiş este titularul proiectului privind construirea unui stadion cu capacitatea de 30.000 locuri, în str. Ştefan Covaci, nr. 1, din Municipiul Timişoara, pe amplasamentul vechiului stadion Dan Păltinişanu, închis în urmă cu doi ani pentru competiţii şi folosit în prezent doar ca bază de antrenament, pentru fotbal.

Proiectul, pentru care APM Timiş a emis Decizia etapei de încadrare, în cadrul procedurii privind emiterea Acordului de mediu, propune demolarea stadionului existent şi construirea unuia nou, care va corespunde cerinţelor de acreditare UEFA. Arena va putea găzdui meciuri de nivel naţional (Liga 1), cu spectatori şi internaţional (meciuri amicale, de calificare, precum şi competitii europene până la nivelul semifinalelor). Capacitatea stadionului va fi de 30.000 locuri pe scaune, cu tribune în totalitate acoperite, iar în cazul concertelor, capacitatea este estimată la 40.000 de spectatori. Şi în acest caz, atât pentru demolare, cât şi pentru finanţarea lucrărilor sunt necesare două Hotărâri de Guvern.

Proiectul primului stadion construit în Timişoara după Revoluţie, care aparţine municipalităţii Timişoara, cunoscut de locuitorii metropolei drept stadionul LEGO, se va numi „Eroii Revoluţiei” şi va fi realizat pe  Calea Buziasului, pe structură metalică, fiind prima construcţie de acest fel, de la zero, după Revoluţia din 1989.

Prin proiect se propune amenajarea de terenuri de sport şi construirea stadionului pe structură metalică, pe o suprafaţă de 52.668 mp, din care suprafaţă construită desfăşurată va fi de 12.954 mp. Viitoarea arenă va avea aproximativ 10.000 de locuri în tribune şi va găzdui atât competiţii oficiale de fotbal, cât şi antrenamente ale echipelor din centrele de copii şi juniori. Pe lângă fotbal în cadrul stadionului se vor putea desfăşura meciuri şi antrenamente de rugby, evenimente sociale/culturale şi concerte. Şi pentru acest proiect, APM Timiş a emis Decizia etapei de încadrare, în cadrul procedurii privind emiterea Acordului de mediu.

Comentarii

comentarii