Acasă Actualitate Timișoara, gazdă pentru doi reprezentanți ai administrației din Germania

Timișoara, gazdă pentru doi reprezentanți ai administrației din Germania

DISTRIBUIȚI

La Timișoara vor sosi, în această lună, doi reprezentanți ai administrației din Germania, primarul de Ulm și vicepreședinta Bundestag-ului. Orașul va fi vizitat, vineri, de primarul din Ulm, Germania. El sosește la Timișoara însoțit de o delegație de politicieni locali și de funcționari din cadrul primăriei. Vizita partenerilor germani va dura până pe 11 septembrie și în program sunt cuprinse obiective și evenimente din cadrul Capitalei Culturale. De asemenea, la Timișoara va sosi vicepreședinta Bundestag-ului, Göring-Eckardt.

Orașul Ulm este un important centru al șvabilor bănățeni în landul Baden-Württemberg. În luna iunie a acestui an au organizat la Timișoara, Zilele Șvabilor Bănățeni la care au participat peste 1.000 de etnici germani.

Vorbind despre vizita primarului respectiv, cel de Timișoara include deplasarea în cadrul obiectivelor care pun orașul de pe Bega pe ”harta diplomatică a Europei”.

De asemenea, la Timișoara va avea loc și un concert în oglindă cu unul similar, la Gera. În a doua parte a lunii septembrie, va avea loc un maraton cultural între Timișoara și Germania, parte a susținerii financiare pe care Germania a acordat-o programului Capitalei Europene a Culturii. Ministerul Federal al Culturii din Germania finanțează cu 360.000 de euro două concerte de mare amploare cu  “Gurre-Lieder” de Schönberg, la Timișoara și Gera în septembrie 2023. la evenimentul de la Timișoara va participa vicepreședinta Bundestag-ului, dna. Göring-Eckardt.

„Pentru Timișoara este foarte important să fie prezentă pe harta diplomatică a Europei. Suntem mândri de colaborarea noastră profundă și cu Ulm, și cu Gera. Anul Capitalei Culturale creează punți de colaborare între Timișoara și Germania și această deschidere a partenerilor germani față de Timișoara este o dovadă importantă de încredere în programul nostru de Capitală Culturală și sunt încrezător că va genera noi oportunități de colaborare și în anii următori”, a spus primarul Dominic Fritz.

Producția implică peste 350 de artiști de la Filarmonica Banatul, Opera Națională din Timișoara, Liceul de muzică „Ion Vidu„ Timișoara, Corul de copii Rutheneum Gera, Orchestra și corul Althenburg Gera Theater.

Comentarii

comentarii