Acasă Actualitate Un nou protest la Timișoara: „Vă spunem că încă suntem aici, că...

Un nou protest la Timișoara: „Vă spunem că încă suntem aici, că vă vedem și că vă vom opri!”

DISTRIBUIȚI

În urbea de pe Bega va avea loc un nou protest. Timișoara Civică organizează o nouă acțiune de protest sub titulatura  „Vă vom opri!”. Protestul va avea loc duminică, 21 octombrie, în Piața Victoriei din Timișoara, de la ora 18.

„OUG 92 / 2018 amenință grav activitatea DNA și a Parchetului General.  Pentru dosarul Mineriadei, pentru violențele din 10 august, pentru  Tel Drum, Belina și alte multe întrebări dureroase la care avem nevoie de răspuns, vă spunem: Nu veți scăpa! Vă vom opri din distrugerea sistematică a statului de drept, în care v-ați lansat cu atâta elan, vă vom opri din această tentativă bolnavă de reducere a democrației, vă vom opri, veți pierde, și veti răspunde pentru faptele voastre în fața legii ca orice alt cetățean, iar noi vom trăi în țara pe care ne-o dorim și care nu va ajunge niciodată feuda voastră! Duminică, 21 octombrie, ieșim din nou în stradă. Ca să vă spunem că încă suntem aici, că vă vedem și că vă vom opri!”, transmit organizatorii protestului.

 

Comentarii

comentarii