Acasă Actualitate Ziua porților deschise la Radio Timișoara

Ziua porților deschise la Radio Timișoara

DISTRIBUIȚI

Ziua-Portilor-Deschise-la-Radio-Timisoara-mai 2015„Alo, Alo, aici Radio Bucureşti!” sunt cuvintele auzite de mulți români, pe 1 noiembrie 1928, cu prilejul difuzării primei emisiuni a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, aşa cum era denumit atunci serviciul public de radio. De atunci importanţa radiofoniei a crescut tot mai mult, ca mijloc de informare, de recreere, de răspândire a culturii. Cursul vieţii Radioului a fost asemeni celui al oamenilor, presărat cu episoade vesele şi triste, senine şi tragice. Radioul a informat, a făcut propagandă naţională şi culturală, a creat vedete, a cultivat diverse moduri de comunicare. După 1989, Radio România a revenit la tradiţia sa dintotdeauna: aceea de a oferi informaţiilor credibilitate, artelor mijloace noi de manifestare şi românilor o oglindă în care să se recunoască.
Posturile Radio România îşi deschid porţile vineri 30 octombrie, între orele 9:30 — 16, pentru a le oferi ascultătorilor ocazia să vadă de unde pleacă ştirile şi emisiunile şi pentru a-i cunoaşte pe cei care le realizează.
Radio Timişoara a ales și în acest an să afişeze pe site orele între care sunt prezenţi jurnaliştii şi realizatorii, astfel încât vizitatorii să-ţi aleagă momentul în funcţie de emisiunea, domeniul sau chiar realizatorul preferat. Acesta le poate fi şi ghid, iar la plecare le poate semna o… dovadă scrisă că sunt prieteni adevăraţi ai radioului public.
Cu zece minute înainte de orele fixe doritorii care ajung până la ora 12 pot face un tur al radioului (care va începe, evident, cu ştirile… care vin la fix), iar o parte dintre ei vor putea fi auziți în emisiunile transmise între orele 11 și 16.

Comentarii

comentarii