Acasă Actualitate S-a înființat Asociația Farmaciilor Tradiționale și a Practicienilor (AFTAP)

S-a înființat Asociația Farmaciilor Tradiționale și a Practicienilor (AFTAP)

DISTRIBUIȚI

Farmaciștii anunță înființarea Asociației Farmaciilor Tradiționale și a Practicienilor (AFTAP), singura asociație formată 100% din farmaciști practicieni din toate domeniile de activitate. ”Povestea asociației noastre începe de fapt dinaintea înființării, odată cu proiectul exonerării din 2022. Atunci, câțiva farmaciști practicieni care au fondat această asociație au coordonat proiectul, iar 701 farmacii din toată țara au răspuns apelului și au mandatat avocații ale căror demersuri au dus la publicarea Legii 308/2022. Asociația s-a constituit în scopul apărării, susținerii și promovării drepturilor și intereselor comune ale farmaciilor tradiționale (farmacii deținute în procent de cel puțin 51% de către farmaciști) și ale profesiei liberale de farmacist, prin adaptarea la tendințele actuale, dar și cu protejarea principiilor etice fundamentale ale profesiei. Faptul că farmacia este o unitate comercială a condus la o confuzie ce a dus treptat la alterarea percepției asupra profesiei de farmacist, dar și a actului terapeutic, cu consecințe sociale nefaste. AFTAP este o organizație profesională dedicată promovării autonomiei profesiei de farmacist și misiunii de a ne asigura că farmaciștii sunt recunoscuți ca membri vitali în desfășurarea actului terapeutic și în furnizarea de servicii farmaceutice.Susținem profesionalismul și excelența în domeniul farmaceutic, promovând în același timp bunăstarea atât a farmaciștilor, cât și a pacienților deopotrivă. Asociația noastră este formată din profesioniști pasionați și dedicați, care se angajează să susțină profesia și să îi ajute pe farmaciști să își atingă întregul potențial, oferind inclusiv programe de educație continuă și oportunități de dezvoltare profesională. Știm că farmaciștii sunt membri cu rol indispensabil la nivelul comunității și că expertiza lor în managementul medicamentelor contribuie în mod semnificativ la siguranța pacienților. Ca atare, asociația adoptă o poziție fermă privind protejarea independenței profesiei noastre și apărarea drepturilor farmaciștilor de a-și practica meseria fără interferențe sau reglementări nejustificate. Ne propunem să facem cunoscute problemele din domeniul farmaceutic, atât la nivel individual, cât și comunitar, probleme care afectează în final și pacientul și să implicăm autoritățile în rezolvarea acestora. Dorim să adoptăm un rol proactiv în modelarea politicilor de sănătate publică, susținând schimbări legislative care promovează locul crucial al farmacistului în actul terapeutic, ce poate impacta în mod pozitiv viața pacienților. Avem convingerea că misiunea asociației noastre este definitorie pentru un viitor respectabil şi trainic al profesiei de farmacist, pentru o dezvoltare firească a ei și pentru ca aportul social al acesteia să fie maxim. Pornim la drum cu încredere în Unitate – Colegialitate – Profesionalism – Speranță – Asumare. Ne dorim lângă noi cât mai mulți membri farmaciști pentru a putea finaliza toate proiectele și pentru a aduce un plus de valoare profesiei de farmacist, iar pe această cale îi invităm să adere scopului nostru. Puterea comunității contează și conduce la schimbări majore”, transmit farmaciștii.

Comentarii

comentarii