Acasă Actualitate Prefectul Zoltan Nemeth, despre responsabilitățile privind migranții: „O eventuală discuție și consultare...

Prefectul Zoltan Nemeth, despre responsabilitățile privind migranții: „O eventuală discuție și consultare formată poate avea loc în ATOP, al cărui președinte recent ales este președintele Consiliului Județean Timiș”

DISTRIBUIȚI

Marți, și prefectul județului Timiș, Zoltan Nemeth, reacționează și pe el tema migranților din Timișoara, după ce luni după-amiază două grupuri de afgani s-au încăierat. Dintre aceștia, unul a murit, iar altul a fost grav rănit. Până acum, atât președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, cât și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, au abordat subiectul, ambii cerând măsuri de la nivel național, în special din partea Ministerului Afacerilor Interne.

Ca reprezentant al guvernului în teritoriu, Nemeth a oferit câteva detalii care nu răspund neapărat întrebărilor ridicate de Nica și Fritz. Prefectul spune că au fost dispuse măsuri din partea autorităților, purtând discuții săptămânal cu reprezentanții structurilor MAI. Strict în legătură cu evenimentul petrecut luni, acesta mai amintește că a fost deschis dosar de urmărire penală, fiind continuate cercetările. Pe de altă parte, în ceea ce privește cererile primarului și președintelui CJT, prefectul amintește că „discuții și consultări formale” pot fi făcute în Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică, condusă chiar de Nica.

Postarea publicată de prefectul Zoltan Nemeth pe pagina sa de Facebook:

„Gestionarea situației migranților din județul Timiș este o prioritate a structurilor Ministerului Afacerilor Interne, având loc acțiuni aproape zilnice pe marginea acestui subiect. Am întâlniri săptămânale cu structurile MAI, acest fenomen fiind unul dintre principalele subiecte de discuție pentru a identifica împreună soluțiile legale necesare de implementat, în funcție de evoluția fenomenului migrației în județ.

Poziționarea geografică a județului Timiș favorizează fenomenul migrației în județul nostru. Numărul mare de migranți care au ajuns în județul Timiș creează, într-adevăr, o provocare pentru autorități.

Structurile MAI au un plan de măsuri, parte dintr-un management integrat, iar fiecare dintre structurile MAI au atribuțiile stabilite, fiind implicate în principal în gestionarea acestui subiect Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră și Inspectoratul Generală pentru Imigrări. 

Subiectul migranților aflați în locurile publice sau în locații clandestine (case părăsite), nu este de competența Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, fiind o chestiune ce ține de ordinea publică. Instituțiile implicate în CJSU pot face, eventual, o informare privind situația actuală a migrației.

Fiind un subiect ce ține de ordinea publică, o eventuală discuție și consultare formală pe îmbunătățirea măsurilor de ordine publică în municipiul Timișoara și județul Timiș, poate avea loc în ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) al cărui președinte recent ales este președintele Consiliului Județean Timiș.

În calitate de prefect, una dintre primele măsuri luate a fost demararea procedurilor pentru constituirea noului ATOP, deoarece, de la alegerile locale din septembrie 2021, nu era actualizată componența ATOP. În acest moment ATOP este constituit și poate funcționa.

În ceea ce privește evenimentul tulburător de ieri, din Timișoara, din primele informații am înțeles că a fost vorba de o răfuială între migranți, organele abilitate efectuând cercetările necesare, fiind deschis un dosar de urmărire penală.

Urmare a acțiunii forțelor de ordine de ieri, aproape 90% dintre migranții identificați și legitimați aveau forme legale în România, în bază cărora au dreptul să se deplaseze liber pe teritoriul României ca orice alt cetățean.

Am solicitat structurilor MAI o informare privind evenimentul de ieri 19.04.2021 și măsurile luate, atât cu privire la acest eveniment, cât și măsurile avute în vedere pentru ordinea publică, în perioada următoare. Ulterior acestui raport voi convoca structurile MAI la o ședință pentru a analiza propunerile fiecărei structuri și asigurarea unei coordonări între acestea”.

Comentarii

comentarii