/*
Acasă Autori Articole adaugate de către zdv

zdv

47355 ARTICOLE 0 COMENTARII

Smithfield Ferme a inaugurat o fântână la şcoala din Maşloc

De Ziua Mondială a Apei46 de elevi din ciclul gimnazial al şcolii din Maşloc, judeţul Timiş şi reprezentanţii Smithfield Ferme, împreună cu liderii locali...

Formare profesională pentru şomerii de lungă durată

Societatea Interlog Com din Brad a lansat de curând, la Timişoara, proiectul „OPTIM – Ocupare şi Performanţă prin Training şi Iniţiere Antreprenorială”, finanţat de...

Protestul disperării pensionarilor

Ieri, între 10 –12, la Prefectura Timiş“Noi nu cerşim, ci dorim să se pună în aplicare aceste legi. Asta dorim, iar noul prefect de...

Prima naştere într-un spital privat

Prima naştere în sistem privat, a avut loc, miercuri, la Timişoara, la Spitalul Brol, al profesorului universitar doctor Tiberiu Bratu. Carmen Gârleanu a adus...

Ambulatoriu modern pentru bolnavii de TBC

Un spaţiu modern pentru bolnavii de tuberculoză a fost inaugurat, ieri, la Timişoara. Ambulatoriul de specialitate se află în incinta Spitalului Clinic nr. 4...

Foraj Sonde Craiova deţine peste 5% din Dafora Mediaş

Compania din Craiova este controlată de oamenii de afaceri Marius şi Emil CristescuForaj Sonde Craiova (FOSB), firmă controlată de fraţii Cristescu, a raportat o...

Târg imobiliar la Iulius Mall Timişoara

Locuri de parcare rezervate după ora 17„Acasă pentru toţi”Apartamente în blocuri noi sau case în cartiere rezidenţiale? Calitate germană garantată pentru casele pe structură...

Locuri de parcare rezervate după ora 17

Social-democraţii timişoreni reiau un demers prin care propun ca timişorenii să poată închiria, după ora 17, locuri de parcare din apropierea locuinţei, contra unei...

Delegaţie a Consiliului Judeţean Rosenheim la Timişoara

5-8 mai”Este a şaptea venire în Timiş, în ultimii ani, a reprezentanţilor din Rosenheim, ceea ce dovedeşte interesul şi încrederea pentru judeţul Timiş şi...

Prefectul e împotriva cozilor

“Eu am oroare de cozi. Consider acest lucru o umilinţă”Noului prefect, Mircea Băcală, nu-i plac cozile. Nici nu vrea să le vadă în faţa...

Plantări de copaci la Recaş

Ecologia nu mai este o fiţă, în zilele noastre. Ecologia şi grija faţă de natură a devenit o necesitate. Tocmai de aceea este bine...

Vor fi 600.000 de şomeri în agricultură şi industria alimentară?

Criza economică nu îi sperie pe fermierii timişeni“În momentul când vom derula aceşti bani şi-i vom capitaliza, nu vor mai apărea 600.000 de şomeri,...

Societatea civilă a dat Guvernul României în judecată

Pentru a fi scoase cele patru proiecte de coduri de legi şi a fi organizate dezbateri publiceFundatia Centrul de Resurse Juridice, Asociaţia pentru Apărarea...

Consilierii PD-L vor fonduri suplimentare pentru unele lucrări de investiţii

La LugojCei şapte consilieri lugojeni ai PD-L au anunţat, într-o conferinţă de presă, că nu vor sta în expectativă şi nu vor vota bugetul...

Balint crede că echipa îşi va reveni în meciurile tari

La antrenamentele din aceste zile, antrenorul Gabi Balint are un lot subţiat, datorită jucătorilor convocaţi la echipele naţionale. Sub comanda acestuia se pregătesc: Taborda...

Colaborare între Elba şi Hemofarm Vrseţ

Conducerea BCM Elba Timişoara a semnat, ieri, un contract de colaborare cu echipa din Serbia Hemofarm Vrseţ. Din partea clubului sârbesc au fost prezenţi...

Toţi pentru Timişoara!

Marian Iancu, finanţatorul FC Timişoara, a avut, ieri, o întâlnire cu primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc şi rectorul Nicolae...

Din doi subprefecţi s-a schimbat unul, deocamdată

După ce a fost pus în fruntea judeţului un nou prefect, în persoana lui Mircea Băcală, a venit şi rândul subprefecţilor să fie schimbaţi,...

TVR Timişoara stinge lumina!

Reporterii studioului teritorial TVR Timişoara vor intra în casele bănăţenilor doar pentru a stinge lumina. Este vorba despre o campanie ce marchează “Ora Pământului”...

Virozele sunt în top, în Timiş

Virozele respiratorii predonimă, în această perioadă, în judeţul Timiş. Medicii de familie au raportat la Autoritatea de Sănătate Publică Timiş numărul bolnavilor luaţi în...

Avancronică de concert

În această seară, de la ora 19, vom avea parte de un concert vocal-simfonic pe scena sălii „Capitol”. Dirijorul Filarmonicii „Banatul”, maestrul Gheorghe Costin,...

Astronomia pe trotuar sărbătoreşte Ora Pământului

Earth Hour este cel mai mare eveniment internaţional care atrage atenţia asupra încălzirii globale, anul acesta fiind primul în care România se alătură oficial...

“Avem o mare problemă la Dumbrăviţa”

Prefectul – cu ochii pe DumbrăviţaNoul prefect, Mircea Băcală, a intrat în pită. A avut şi prima sesiune de audienţe, zilele trecute, care a...

Centrul Comercial Terra este mai aproape de clienţi

Situaţia de criză a creat provocări inedite pentru foarte mulţi comercianţi. Criza a venit cu probleme şi cu cerinţe de profesionalism pentru toţi cei...

Muzica electronică renaşte pe Internet, la Timişoara: www.nightclubber.ro

Chiar dacă a intrat demult pe piaţă, muzica electronică nu este nici pe departe atât de populară în România. Un timişorean a vrut să...

Salvaţi-o pe Cristina !

Asociaţia “Open Hearts Timişoara îi cheamă pe timişoreni la o acţiune caritativă de salvare a unei fetiţe în vârstă de 4 ani, din Timişoara....

Perioada de criză poate fi depăşită prin finanţări europene

Consultanţii sprijină companiile pentru întocmirea proiectelor de finanţare Asociaţia Consultanţilor în Management din România - AMCOR, în parteneriat cu Expert Consulting Timişoara, a organizat,...

Concurs interşcolar ”Siguranţa în trafic a tinerilor biciclişti”

„Verde pentru Biciclete” Echipa „Verde pentru Biciclete” va organiza sâmbătă, 28 martie, concursul interşcolar „Siguranţa în trafic a tinerilor biciclişti”. ...

Consiliul Local Timişoara – nicio şedinţă fără circZiua Poliţiei, marcată la...

Poliţiştii lugojeni au marcat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, împlinirea a 187 de ani de existenţă a Poliţiei Române. ...

Consiliul Local Timişoara – nicio şedinţă fără circ

Niciun plen fără circ – aceasta pare să fie deviza după care acţionează unii consilieri locali ai Timişoarei. În cele mai multe şedinţe ale...

Aplauze… Zoltan Marossy!

Patru ani şi trei luni. Atât a trecut de când Zoltan Marossy a fost numit subprefect al judeţului Timiş. Acum, însă, va fi numit...

Aquatim primeşte sprijin şi asistenţă de la partenerii germani

Prin înfiinţarea fundaţiei AQUADEMICAO delegaţie germană, condusă de unul din viceprimarii Munchenului, Hep Monatzeder, s-a aflat, zilele trecute, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin. ...

Cafekultour, săptămâna cafenelelor

Aflată la cea de-a cincea ediţie, cu acelaşi concept din anul 2005, Cafekultour, săptămâna cafenelelor va avea loc în perioada 30 martie – 5...

Nu renunţăm la poezie

Aşa ne spune Cosmin Lungu, PR&events manager al Cărtureştiului, care ne invită astăzi, 26 martie, la ora 18.30, în ceainăria de pe Mercy 7,...

Timişoara şi Aradul au intrat în conflict… expoziţional

Concurenţa între Arad şi Timişoara se manifestă din plin şi în segmentul târgurilor şi expoziţiilor. Prezent, ieri, la Timişoara, pentru o...

Făină şi zahăr pe cartele telefonice

Şmecherii şi-au băgat nasul în făinăCu ceva timp în urmă, în judeţul Timiş s-a dat startul unui program prin care le erau distribuite făină...

Contraste – expoziţie de fotografie

Fundaţia Rubin şi Papillon Cafe ne invită astă seară, la ora 19, la vernisajul primei expoziţii personale de fotografie a artistei Andreea Bodor, elevă...

Concert blues-rock cu Vest

Deseară, undeva în jurul orei 21, Centrul Cultural GONG mobil ne cheamă la un concert de blues-rock cu formaţia Vest, la Jazz Club Pod...

128 de ani de la naşterea compozitorului bănăţean Bartok Bela

Cu ocazia aniversării a 128 de ani de la naşterea compozitorului bănăţean Bartok Bela, la Muzeul orăşenesc din Sânnicolau Mare a fost expus cel...

Actorii lugojeni se vor juca de-a vacanţa… la Buşteni

De Ziua Mondială a TeatruluiÎn fiecare an, în 27 martie, comunitatea teatrală din întreaga lume sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului, ocazie cu care sunt...

Bugetul Lugojului, în plenul Consiliului Local

În acest an, deşi este criză, municipiul Lugoj va avea un buget de 116.436.550 de lei, mai mare cu circa 26.000.000 de lei decât...

www.justiceforpoli.com – lansat de suporterii timişoreni

Cu o săptămână înainte de înfăţişarea de la TAS a clubului FC Timişoara pentru recuperarea celor şase puncte, suporterii au lansat site-ul www.justiceforpoli.com, care...

Meci important pentru Futsal Poli Timişoara

Echipa de Futsal Poli Timişoara va avea un meci important de campionat, duminică, 29 martie, urmând să întâlnească echipa Design Construct Braşov. ...

Un bust al lui Alexandru Mocioni va fi amplasat în Parcul...

Duminică, 29 martieReprezentanţii municipalităţii organizează, duminică, 29 martie, de la ora 12.30, în Parcul Central (Parcul Scudier), ceremonia de dezvelire a bustului marelui patriot...

Cetatea Timişoarei. Prezent, trecut, viitor

Astăzi, 26 martie, la ora 18, în Sala mare a Librăriei Cartea de nisip va avea loc un eveniment ce va reuni prezentarea cărţii...

In memoriam Petre Stoica

Uniunea Scriitorilor din România, filiala Timişoara, îl va comemora mâine, 27 martie, pe pe cel care a fost Petre Stoica, unul dintre cei mai...

Practică gratuită în străinătate, pentru studenţii timişoreni

Studenţii timişoreni au şansa de a beneficia de un stagiu de practică plătit, pe domeniul lor de activitate, într-un cadru internaţional, în management, educaţie,...

Monitorul de Lugoj

Primarul Francisc Boldea a anunţat, într-o conferinţă de presă, că începând din luna mai, Primăria Lugoj va edita propriul ziar: Monitorul de Lugoj. ...

Timişoara şi Aradul au intrat în conflict… expoziţional

Concurenţa între Arad şi Timişoara se manifestă din plin şi în segmentul târgurilor şi expoziţiilor. Prezent, ieri, la Timişoara, pentru o conferinţă care avea...

Plan de măsuri pentru salubrizarea Timişoarei

Viceprimarul social-democrat al Timişoarei, Sorin Grindeanu, se întâlneşte, astăzi, cu reprezentanţi ai principalelor instituţii ce pot contribui la curăţenia oraşului, pentru a stabili un...

Parcul Copiilor va fi reabilitat şi va rămâne… al copiilor

Bani sunt, dorinţă există, nelmuririle au fost înlăturate4,5 milioane de lei din finanţarea echipei FC Timişoara au fost redirecţionaţi pentru reabilitarea Parcului Copiilor, care...

TUV Austria România lansează programul „Upgrade 4 Internal Auditor”

ISO 9001:2008, a patra ediţie şi cea mai recentă ediţie a standardului ISO 9001, a substituit ediţia a treia ISO 9001:2000. Ediţia a fost...

Pensionarii vor picheta Prefectura Timiş

Mâine, de la ora 10Uniunea Generală a Pensionarilor Timiş, Liga Sindicatelor Pensionarilor Timiş, Federaţia “Unirea” Timiş, Casa de Ajutor Reciproc...

Lasting System şi Dell au organizat, la Timişoara, conferinţa „Dell Storage...

Lasting System şi Dell România au organizat ieri, la Timişoara, o conferinţă pe tema Dell Storage & Virtualization. Evenimentul face parte dintr-o serie naţională...

Italian jefuit de 60.000 de euro, la Peciu

Pe un italian stabilit în localitatea timişeană Peciu naivitatea l-a costat  14.000 de euro. Putea să fie, însă, mult mai rău… ...

Florin Iepan – umilit de mitici

Cinematografia română pe “cai mari”: bani pentru crâşme, ciubuc pentru echipamente de protecţieGuvernul a tăit din sporurile sindicaliştilor, firmele private taie din numărul angajaţilor,...

Palatul Administrativ va avea sistem de protecţie împotriva porumbeilor

Consilierii judeţeni au votat, ieri, bugetul Consiliului Judeţean Timiş. Acest proiect a trecut şi a fost aprobat. În buget sunt trecute tot felul de...

Bilete unice de trimitere pentru servicii medicale clinice şi de internare

Din 1 aprilie Medicii vor folosi, din 1 aprilie, un bilet unic de trimitere pentru servicii medicale clinice şi de internare, ca imprimat cu...

Atac la o benzinărie din Lugoj

O femeie de etnie romă, din Craiova, a fost prinsă în timp ce cotrobăia prin dulapul şi sertarele din biroul şefului benzinăriei ...

Spectacolele lunii aprilie la TNT

În aprilie, Teatrul Naţional Timişoara ne aduce pe scenă, în 2 aprilie, „Fete de mătase artificială”, de Irmgard Keun, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia,...